Ana Adi: "Unii dintre angajatorii romani cred ca statul in scoala e pierdere de vreme, ca meseria se invata numai la locul de munca"

de Andreea Flintoaca     HotNews.ro
Miercuri, 13 august 2008, 13:19 STUDII | STUDII & STRATEGII


Ana Adi
Foto: Colectia personala
Ana si-a dorit inca din timpul liceului sa studieze in strainatate. A primit bursa Erasmus, bursa Fulbright si, la doar 26 de ani, este doctorand in tara highlander-ilor. Tot cu bursa. Nu este soarece de biblioteca, continua sa lucreze si sa pastreze legatura cu meseria si recent s-a intors de la olimpiada de la Beijing unde a observat impactul noilor media asupra jocurilor olimpice.

HotNews.ro: Cand a aparut ideea de a pleca la studii in strainatate?

Ana Adi: Inca de cand eram in liceu am vrut sa plec si as fi vrut daca se putea sa fac liceul in alta tara. Nu s-a putut pentru ca nici n-am stiut exact ce si cum. Eu am intrat in liceu in '96 cand nu se stiau prea multe despre programele de schimb de experienta. Auzisem de Erasmus, de Socrates si cum am ajuns la facultate, m-am interesat. Eram in anul I de facultate si am fost foarte dezamagita sa aflu ca nu pot pleca decat din anul II. Asa a inceput totul. Prima mea plecare in afara a fost abia in '98, cand am luat premiul III la faza nationala a olimpiadei de spaniola.
 
Am ales Belgia pentru ca stiam ca universitatea e in zona flamanda si era rost pentru mine de invatat o limba noua, de mers intr-o cultura despre care stiam cam putine si intr-o tara din care, atat de mica fiind, aveam sanse sa ies mai des.
 
 
Ana Adi

Brasovul avea un singur liceu la vremea aceea, Colegiul de stiinte ale Naturii "Emil Racovita" si era o singura clasa de uman unde se invatau trei limbi straine: engleza, franceza si spaniola. Noi am inceput spaniola de la 0 si am intrat la nationala in concurs cu Cervantes-ul unde se studiau 7 ore pe saptamana, cu 5 mai multe decat noi. A fost ca o victorie a lui Don Quijote cu morile de vant. Profesorul nostru stia ca se poate, avea ceea ce numesc americanii "track record", pregatea in fiecare an participanti la nationale, dar cine credea la 14 ani, cand am intrat la liceu, ca la 17 o sa plec in Spania? Asa a inceput.

Mi-a placut foarte tare si mai mult decat atat, a fost un test pentru mine, pe care l-am trecut. Plecata de acasa am mai fost, insa niciodata in strainatate. A fost un test de rezistenta, de cultura generala si de adaptare. De aici am ramas cu ideea ca vreau sa invat in afara sau cel putin sa vad mai multe lumi si cand s-au organizat la facultate concursurile pentru Erasmus am dat examen. Nu l-am prins pe primul pentru ca am fost prima sub linie la o diferenta de 0.01, nu stiu cum s-a nimerit, dar am tinut minte si m-am dus in anul II. In anul III am fost in Belgia un semestru. Am avut de ales intre Belgia, Italia, Germania si Franta si am ales Belgia pentru ca stiam ca universitatea e in zona flamanda si era rost pentru mine de invatat o limba noua, de mers intr-o cultura despre care stiam cam putine si intr-o tara din care aveam sanse sa ies mai des.

Bursa in Belgia a fost un test pe care l-a trecut cu brio

HotNews.ro: Cum te-ai acomodat in Belgia?

Ana Adi: Cursurile se tineau in limba engleza si asta era un artificiu facut de ei pentru ca legea in acea zona este ca toate cursurile internationale



 trebuie predate in flamanda. Am invatat, si flamanda. Nu sunt fluenta, dar la piata ma pot duce si nici nu ma ratacesc, daca cumva imi pierd harta. Mi-a mers foarte bine in Belgia, am pastrat legatura cu secretara de acolo care se ocupa de Erasmus, cu profesorul meu de marketing si mai am o lista intreaga de musterii cu care am ramas in contact. Ii includ aici si pe cei la care am stat. Noi am avut un mare noroc, ma refer la mine si cei patru colegi cu care am stat in Kortrijc, pentru ca nu am stat in caminele universitatii, am prins loc intr-o fosta manastire care era in buricul targului.

Cladirea era destinata cazarii studentilor internationali si a fost un avantaj pentru ca era aproape de absolut orice, era un loc deosebit de linistit si era mult mai bine integrat in viata sociala decat caminele. Singurul dezavantaj a fost ca trebuia sa mergem 10 minute cu autobuzul sau cu bicicleta pana la universitate, ceea ce nu era deloc mare lucru. Am stat toti cinci la ultimul etaj, iar eu mi-am negociat camera pentru ca era dubla si am zis ca nu imi trebuie coleg de camera, prefer sa le dau mai multi bani. Camera era de 6/6, mai mare decat garsoniera din Bucuresti pe care o lasasem cand am plecat la bursa.

HotNews.ro: Ti s-a intamplat sa nu iti ajunga banii pe care ti i-au dat cei de la Erasmus?

Ana Adi: Niciodata. Poate in ultima luna am ramas fara bani pentru ca am calatorit foarte mult. De cand ma stiu la burse, mereu m-am incadrat in bugetul lor, nu stiu sa-ti spun de ce si cum. Ei mi-au dat 300 de euro pe luna si cred ca in ultima luna le-am mai cerut eu
Impreuna cu un localnic, in Grecia
Foto: Colectia personala
300 alor mei. Sa stii ca n-am suferit de lipsa de bani. Cred ca a fost o buna administrare. Cum am crescut mai mare, pretentiile au crescut, banii sunt mai multi, dar tot in bursa ma incadrez. Plateam cred ca 220 de euro pe luna pentru camera si asta insemna si cheltuielile de intretinere si imi mai ramaneau vreo 80 de euro pentru altceva. Cu mancarea nu stiu sa iti mai spun cat cheltuiam pentru ca la nivel de 2003 lucrurile erau un pic altfel decat acum, insa gateam pentru ca aveam o bucatarie complet utilata la manastire si mi se pare ca luni aveam masa de pranz gratuita la scoala.

Aveam transportul asigurat de universitate pe autobuz si, mai mult decat atat, ei aveau un incheiat un contract cu o firma de inchiriat biciclete din oras. Luam bicicletele cu vreo 3 euro pe luna. Bicicletele erau mountain bike-uri noi, ca ne-a pufnit si rasul; nu ne venea sa credem ca sunt atat de ieftine. Asa ca aveam bicicletele pentru a ne plimba prin imprejurimi. Belgia, spre deosebire de alte tari, are o cultura deosebita pentru biciclisti, cu zona delimitata pe strada, cu semafoare separate, biciclistul este cat de cat protejat.

HotNews.ro: Ai calatorit si prin tara?

Ana Adi: Pe vremea cand eram eu acolo puteai sa iti cumperi un bilet de tren cu 4 euro, sa scrii statia de plecare si cea de sosire si sa te dai jos oriunde pe drum, sa vizitezi orase si sa te urci in alt tren, cu conditia sa ajungi la destinatie in aceeasi zi. Acum nu stiu daca mai e la fel, dar in perioada cat am stat acolo mi-am cumparat astfel de bilete si am calatorit in afara orasului in care am stat cat am putut. Bine, dupa aia, cu banuti stransi, cu cadouri de la prieteni am iesit si in afara tarii, am fost la Paris, la Amsterdam, la Barcelona, la Luxemburg, o saptamana in Germania.

Mi-am facut foarte multi prieteni belgieni, asa ca am vizitat cateva orase prin ei, chiar am fost cu motocicleta la Callais.Tin minte ca am prins o zi foarte insorita, desi vantoasa, si am mers de la Cap Gris pana la Cap Blanc, este zona cu cele doua capete care ies in mare, unde peisajul se schimba foarte reede, e o schimbare drastica de vedere.Plus ca plaja e afectata de flux si reflux, se vedea foarte clar cand apa creste si cand nu. Era si iunie si lanul de grau era aproape auriu, cu maci rosii din loc in loc, in paralel cu lanul de grau, dincolo de poteca pe care mergea motocicleta, era o alta cultura, oricum ceva de un verde foarte aprins si apoi marea, albastra. Cam asta a fost Belgia, o experienta de neuitat.

Profesorii romani nu i-au echivalat examenele date in Belgia

HotNews.ro: Ce s-a intamplat cand te-ai intors in tara?

Ana Adi: Acasa a fost greu de echivalat examenele. Noi am fost a doua generatie de
 
Cand am ajuns acasa, nu am reusit sa ne echivalam decat vreo 2-3 examene din aproape zece cate dadusem acolo. In rest, profesorii ne-au spus ca nu exista echivalent pentru materia lor
 
 
Erasmus si, cand am ajuns acasa, nu am reusit sa ne echivalam decat vreo 2-3 examene din aproape zece cate dadusem acolo. In rest, profesorii ne-au spus ca nu exista echivalent pentru materia lor. Am s-o tin minte toata viata pe profesoara de resurse umane care a zis ca, desi eu facusem resurse umane, n-am invatat codul muncii. Asta era exact in luna in care s-a schimbat codul muncii si pe noi ne-a chemat sa dam examen din varianta veche a codului. Si asa ca in vara aia, la interval de doua luni, am dat 20 de examene.

HotNews.ro: Nu a fost obositor sa te pregatesti pentru atatea examene?

Ana Adi: Eu sunt obisnuita cu ritmul asta. A fost nu atat de obositor, cat frustrant. Cel putin pentru mine, a fost o bulina neagra pentru acasa, pentru ca noi nu am facut de ras scoala, ba din contra, am venit cu informatii si cu  laude de acolo si a fost un semn de lipsa de sincronizare si de pregatire din partea lor. Bine, FCRP (Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, in cadrul SNSPA) are o istorie mult mai scurta decat celelalte facultati si era de asteptat sa mai fie si sughituri pe parcurs, insa nu m-am asteptat niciodata ca atitudinea profesorilor fata de studentul care invata in strainatate sa fie in modul in care ti-am descris. In fine, am trecut peste Erasmus-ul am sa-l tin minte nu pentru examenele care nu ni s-au echivalat, ci pentru cele sase luni petrecute in Belgia pe care le-as repeta oricum. Apoi am terminat facultatea, mi-am gasit un job la McCann si m-am inscris la un master online, la SNSPA, pe tema management si comunicare in afaceri.

HotNews.ro: Ne intoarcem la studiile in strainatate. Cum ai ajuns in Statele Unite ale Americii?

Ana Adi: Am facut un master, prin Fulbright, la Universitatea din Missouri, in cadrul
 
Am aplicat mai mult la "hai sa aplic, sa o fac si pe asta", pentru ca eu eram deja pornita cu master-ul in Romania, aveam un job, nicidecum nu m-am gandit ca o sa trec de toate examenele.
 
 
Missouri School of Journalism, care este cea mai veche scoala de jurnalism din America. Am avut o prezentare de Fulbright in anul IV de facultate la care au venit Corina Danaila si Manuela Brusalis sa ne vorbeasca despre programele lor. Eu stiam de Fulbright, stiau si ai mei, ei m-au sustinut intotdeauna si m-au incurajat sa plec la studii in strainatate. La Fulbright n-am vrut sa aplic neaparat pentru ca stiam ca e o bursa extrem de competitiva si n-as fi crezut niciodata ca pot sa intru sau ca cv-ul meu poate sa fie relevant pentru ei.

Am aplicat mai mult la "hai sa aplic, sa o fac si pe asta", pentru ca eu eram deja pornita cu master-ul in Romania, aveam un job, nicidecum nu m-am gandit ca o sa trec de toate examenele. Toate lucrurile bune care mi s-au intamplat m-au luat prin surprindere. Intotdeauna am facut tot ce mi-a stat in putinta si cred ca asta e si reteta mea de succes: sa muncesti pana nu mai poti, sa faci tot ceea ce tine de tine ca sa fie corect. De la un punct, lucrurile depind de ceilalti. Daca rezultatul nu e bun, inseamna ca au fost alte forte, alte decizii, altii mai buni decat mine, dar macar sunt multumita pe partea mea si nu am nimic sa-mi reprosez pentru ca am facut tot ce a tinut de mine.

Am aplicat la Fulbright foarte aproape de termenul final, asa ca umblatul dupa recomandari, facutul dosarului a fost o intreaga aventura. Chiar tin minte ca facand copiile necesare am aruncat la gunoi una dintre scrisorile de recomandare si am si rupt-o, asa ca a trebuit sa o iau de la capat. Pentru Fulbright absolut nimic nu se face in Romania, comisia de aici doar strange dosarele de aplicatie, care sunt destul de stufoase (trebuie sa contina proiectul de master, ideea de teza, scrisorile de motivatie, de recomandare, note si toate apostilele si legalizarile dupa diplome) si le trimite la comisia din New York care, dupa ce le evalueaza, trimite o lista scurta in tara gazda pentru interviu.
Ana Adi si colegii ei din SUA
Foto: Jeronimo Nisa

A durat foarte mult, cred ca dupa vreo sase luni am primit telefon ca trebuie sa ma duc la interviu la ei. M-am dus si mi-am dat seama ca pe cele 10 locuri scoase la concurs eram candidati din domenii diferite: arte, relatii publice, economie. Au contat foarte mult, asadar,  interviul, motivatia, dedicarea fiecarui candidat si, probabil, s-a tinut cont si de necesitatile de dezvoltare ale tarii ce te trimite ca Fulbright pentru ca, la finalul bursei, trebuie sa te intorci si sa lucrezi cel putin un an sau doi in tara. ma rog, legea zice asa, statul roman nu iti garanteaza niciun post. In State poti sa ramai doar daca intri intr-un alt program de studiu si iti amani perioada de lucru. Nu iti poti schimba viza de student in viza de angajat sub nicio forma si asta este una dintre conditiile foarte clar specificate.

Comisia de la interviu era alcatuita din sapte oameni, printre care Manuela Brusalis, directorul de programe romane la Fulbright, si Aurora Liiceanu, a carei prezenta m-a surprins. Nu ma asteptam sa fie un psiholog printre evaluatori si, cu atat mai putin, un om de un asemenea calibru. Mai suprinztor decat asta a fost telefonul care m-a anuntat ca trebuie sa merg sa imi dau Toefl-ul si GRE-ul, in mai putin de o luna pana la data limita. In  iulie mi-am luat concediu si mi-am pus cartea de munca pe "hold" si la 1 august am plecat in SUA.

HotNews.ro: Cum a fost primul contact cu SUA, comparativ cu experienta ta anterioara?

Ana Adi: A fost un pic diferit. Am plecat de acasa direct la New York, unde am avut un curs pregatitor, un fel de "pre-academic training", organizat de Fulbright-ul mare. Plecata din
 
Plecata din Bucurestiul nostru ametitor, am avut un soc cand am ajuns in New York, un oras sufocant de aglomerat, printre zgarie-nori, strazi paralele, care arata ca la X si 0, si o umbra deasa de-ti era frig.
 
 
Bucurestiul nostru ametitor, am avut un soc cand am ajuns in New York, un oras sufocant de aglomerat, printre zgarie-nori, strazi paralele, care arata ca la X si 0, si o umbra deasa de-ti era frig. Plus ca prima senzatie cand vezi atata lume la un loc este ca toti sunt nepoliticosi cu tine, lucru care nu este adevarat. Am avut numeroase situatii in care, vazandu-ma cu harta in mana, oamenii s-au oprit si m-au intrebat incotro vreau sa ma duc, m-au directionat si mi-au dat indicatii.

Dupa ce te dezmeticesti, incepi sa vezi elemente de arhitectura, vitrine, obiceiuri. Te pufneste rasul cand vezi oameni imbracati in costume elegante care poarta adidasi. Acolo nu toata lumea are masina si e de preferat sa porti ceva comod in autobuz, metrou, si sa iti duci pantofii in rucsac pana la sediul companiei.

Cand am ajuns in Missouri nu aveam nimic aranjat. Facusem rost de la Biroul International de la scoala de un site unde studentii postau anunturi ca isi cauta coleg/a de
Intr-o camera de camin in New York
Foto: Colectia personala
camera si am gasit o casa in care stateau sapte studenti si aveau o camera libera. A fost un risc pentru ca eu nu ii stiam pe ei, nici ei nu ma stiau pe mine, am ajuns pe la miezul noptii la ei si ne uitam unii la altii. Ei citisera cate ceva despre Romania , dar nu stiau mare lucru, eu traiam cu impresia ca studentii americani sunt intr-o petrecere continua, asa ca fiecare era cu inima stransa.

HotNews.ro: Cum ti s-au parut americanii?

Ana Adi: Oamenii, cel putin in Missouri, sunt foarte primitori si, spre deosebire de cei de acasa, au o cultura pentru excelenta. In campusurile americane am gasit oameni extraordinar de inteligenti, foarte deschisi, cu care se putea discuta aproape orice. Stereotipurile nationale ajungeau chiar sa fie negociate, era mereu loc de discutie, iar relatia profesor-student este foarte apropiata.

HotNews.ro: Cum au fost cursurile pe care le-ai facut? Cum ti-ai organizat programul?

Programul de studii a fost un adevarat maraton. Un curs de trei credite la nivel de master inseamna ca ai trei ore de curs, de "lecture", pe saptamana, la care trebuie sa adaugi inca sapte, cel putin, de lucru acasa. Asta inseamna citit, inseamna proiecte, inseamna
 
Nu poti sa faci lux in perioada de Fulbright, dar ei iti calculeaza banii si alocatia lunara astfel incat sa ai un standard minim de decenta, sa poti sa iti permiti o locuinta cum se cade, sa poti sa mananci si sa te imbraci fara sa te faci de ras.
 
 
lucru in echipa. Spre deosebire de Erasmus, Fulbright-ul iti ofera suficienti bani cat sa te descurci. Nu poti sa faci lux in perioada de Fulbright, dar ei iti calculeaza banii si alocatia lunara astfel incat sa ai un standard minim de decenta, sa poti sa iti permiti o locuinta cum se cade, sa poti sa mananci si sa te imbraci fara sa te faci de ras.

Clar ca nu te poti duce sa cumperi bulendre de la Calvin Klein, sa te plimbi cu Porsche-ul si sa bei cafele pe plaja in Malibu, dar banii sunt calculati la standardele lor locale. Cel care se duce in New York, de exemplu, s-ar putea sa primeasca mai multi bani decat cel care pleaca in Missouri, insa raportat la piata si preturile din fiecare stat, ei primesc de fapt la fel de multi bani.

In Missouri, eu si colega mea stateam intr-un apartament cu doua camere, cu bucataria complet utilata, aveam piscina in complexul in care stateam si dadeam 500 de dolari pe chirie, iar in New York am fi dat 800 de dolari pe luna pentru o camaruta. De muncit, insa, se muncea foarte mult. Tin minte ca in primul semestru citeam intre 300 si 500 de pagini pe saptamana.  Dupa primul semestru stiam sa nu mai citesc fiecare rand. Mi-a trebuit un pic de antrenament, dar eu cred ca oricine poate citi 500 de pagini pe saptamana daca ala e obiectivul si nu ai altceva de facut.

Mi-am luat examenele foarte bine, nu am terminat sef de promotie in State, nici n-as fi vrut. Toate notele mele au fost la nivelul de 8-9 de acasa, m-am mentinut mult peste standardele asteptate de Fulbright. Ei te lasa sa iti dai master-ul in SUA cu conditia sa iei examenele cu peste 80%, adica B. Eu am luat, din noua examene, trei cu B si restul cu A.

Meseria nu se invata de pe scaunul de la birou

HotNews.ro: Cat de intelegatori au fost angajatorii cand a venit vorba de studiile tale?

Ana Adi: Au fost foarte intelegatori, chiar in perioada examenelor ma mutasem de la McCann-agentie la McCann-PR, unde eram o echipa destul de mica si mai aveam colege care se ocupau si de studii. Echipa era condusa de Imola Zoltan, pentru care am toata admiratia si careia i-am multumit de multe ori pentru sustinerea pe partea academica. Nu s-a pus niciodata problema ca "nu te duci la examen".

HotNews.ro: Ti se pare ca se dezvolta si in Romania o tendinta a companiilor de a-si incuraja angajatii sa-si finalizeze sau sa-si completeze studiile?
 
Diploma iti da un punct in plus, insa nu te angajeaza. E diploma impreuna cu alte experiente, alte dovezi ca esti omul potrivit pentru compania care te anagajeaza.
 
 

Ana Adi: Eu sunt plecata din 2005 din tara, asa ca nu iti pot spune exact care e linia pe care se merge in Romania. Chiar daca ai master trebuie sa dovedesti ca ai aptitudinile de lucru necesare firmei. Asa, diploma iti da un punct in plus, insa nu te angajeaza. E diploma impreuna cu alte experiente, alte dovezi ca esti omul potrivit pentru compania care te anagajeaza. Acasa, cel putin pentru mine, senzatia a fost ca angajatorul roman crede ca studentul roman in strainatate isi pierde vremea si bea cafele sau se imbata si nu isi vede de scoala. Pentru mine lucrul asta a fost o problema.

HotNews.ro: Exista si astfel de studenti care "beau cafele" sau este doar o idee preconceputa?

Ana Adi: Fiecare isi petrece timpul cum vrea el la bursa si nu conteaza cum ajungi la rezultatul respectiv. Daca te plimbi sau bei cafele, dar iti dai la timp lucrarea si aceasta este buna, este treaba ta. Fiecare om cred ca are un stil diferit, in materie de scoala. Si noi am avut petreceri la Erasmus si eu, din patru week-end-uri cat are o luna, cel putin doua eram plecata. Mergeam si vedeam orase, cu rucsacul in spate, cu merindele luate de acasa, de la 6-7 dimineata, cand faceam ochi, si pana la 9-10 seara cand era ultimul
 
Unii dintre anagajatorii romani cred ca statul in scoala e pierdere de vreme, ca meseria se invata la locul de munca. Asta este si nu este adevarat. Cel putin in lumea de relatii publice, da, lucrul in colectiv este necesar, insa ca sa fii bun in domeniul asta trebuie sa intelegi si sa jonglezi intre mai multe culturi si mai multe paradigme, mai multe sisteme de gandire. Ori asta nu se face de pe scaunul de la birou si de la telefon.
 
 
tren. Si asta face parte din invatat, si asta face parte din viata, fiecare alege. Asta nu inseamna ca nu mi-am dat lucrarile la timp, nu inseamna ca nu mi-am vazut de scoala.

Unii dintre angajatorii romani cred ca statul in scoala e pierdere de vreme, ca meseria se invata la locul de munca. Asta este si nu este adevarat. Cel putin in lumea de relatii publice, da, lucrul in colectiv este necesar, insa ca sa fii bun in domeniul asta trebuie sa intelegi si sa jonglezi intre mai multe culturi si mai multe paradigme, mai multe sisteme de gandire. Ori asta nu se face de pe scaunul de la birou si de la telefon. Asta se face si se obtine numai prin expunerea indelungata la medii diferite de lucru.

Un om de relatii publice de succes este cel care, pana sa intre si sa ramana in birou facand planuri si strategii si sunand la jurnalisti, trece prin experienta de viata in medii culturale diferite, astfel incat viziunea lui asupra societatii sa fie mult mai larga, gradul lui de toleranta si deschiderea catre nou mult mai mari decat ale unui om obisnuit. Altfel nu intelegi, ramai in spatele unui birou si tot ce te-a invatat mama faci, iar asta nu garanteaza ca iti intelegi publicul, nu garanteaza ca iti intelegi clientul si nici macar ca intelegi contextul in care te afli.

HotNews.ro: Totusi experienta de care vorbesti tine de practica, intrebarea e cat din ce te
Ana la o conferinta internationala, in Grecia
Foto: Colectia personala
invata scoala, cat din ce citesti in timpul facultatii te ajuta sa-ti dezvolti cariera?

Ana Adi: Depinde foarte mult ce carti citesti. E normal sa stii de unde au inceput relatiile publice, de exemplu, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ramai la istoria lor si la exemplele deja depasite cu seringa din sticla de pepsi si asa mai departe. Trend-ul, in ce priveste relatiile publice, este sa se ofere mult mai multa atentie mediilor convergente, ceea ce inseamna ca trebuie sa citesti un pic mai mult despre media, noile media, despre ce inseamna convergenta, sa ai un pic habar de tehnica.

Nu stiu sa-ti spun ce se mai preda la SNSPA, nici la alte facultati de comunicare, insa daca, cel putin partial, subiectele astea sunt atinse e un lucru bun. Sistemul de invatamant e ca un vals, daca vrei, cu un pas inainte si doi inapoi, un schimb reciproc de informatii, in care studentul invata de la profesor si invers, iar responsabilitatea maxima este pe student. Studentul este cel care trebuie sa stie ce vrea, sa stie unde se duce si, prin urmare, sa aleaga ce invata mai mult si ce mai putin. Teoria e buna, numai ca, la noi, exista o corelare foarte mica intre teorie si practica. Mai avem un pic de invatat de la cei din strainatate.

Doctor inainte de 30 de ani

HotNews.ro: Ce ai facut dupa ce ai terminat master-ul?

Ana Adi: Ar fi trebuit sa vin in Romania, chiar am venit acasa, am dat interviuri, dar am
 
Am avut o singura ambitie care mi s-a format si anume sa fiu doctor inainte de 30 de ani. Asta pentru ca daca termini, la nivel academic, pana in 30 de ani, dupa aceea mai ai timp si de altele.
 
 
aplicat la bursa asta pentru doctorat in Scotia pentru ca mi-a placut foarte mult tema - "Noile media si Olimpiada de la Beijing" - si am fost acceptata. Toate tezele mele de pana atunci erau facute pe noile media, pe campanii de relatii publice online, riscuri si avantaje ale noilor mijloace de informare si ideea asta de doctorat mi s-a parut prea interesanta ca sa o ratez. Am avut o singura ambitie care mi s-a format si anume sa fiu doctor inainte de 30 de ani. Asta pentru ca daca termini, la nivel academic, pana in 30 de ani, dupa aceea mai ai timp si de altele. Daca incepeam sa lucrez full-time si fac doctoratul part-time, mi-ar fi luat mult mai mult timp. Asa, ma ocup de doctorat, nu am abandonat complet nici relatiile publice, dar ma voi dedica lucrului in domeniu abia dupa ce termin. Specializarile, studiile post-doctorale se pot face si in timp ce lucrezi, fara presiune de timp.

Nu exista succes fara sacrificii

HotNews.ro: Ce recomandare i-ai face unui proaspat absolvent de liceu? Sa plece in strainatate pentru licenta si master, doar pentru master?

Ana Adi: Depinde foarte mult de fiecare, de situatia pe care o are acasa, de cat de pregatit e el sa plece si de facultatea pe care vrea sa o faca. Eu cred ca mai avem facultati bune pe partea de real si sunt unele si pe partea de studii umaniste. E clar ca daca el vrea sa
 
Poti sa faci scoala, dar daca nu ai ambitita, nu ai viziunea, nu ai discernamantul ca sa stii ca trebuie sa renunti la unele lucruri ca sa poti castiga pe viitoar altele, nu ai cum sa ajungi unde vrei.
 
 
lucreze in afara, studille in alta tara ii sunt cu mult mai relevante decat cele din Romania. Noi inca avem probleme cu recunoasterea studiilor la nivel international, chiar si in Uniunea Europeana. Chiar de curand Marea Britanie a primit niste sanctiuni pentru ca nu recunostea diplomele universitare de acasa. Insa, daca stai bine si te gandesti, nu este scoala singura care iti da succesul pe viitor, e o intreaga atitudine fata de viata, fata de munca,  ce te promoveaza. Pentru mine nu e doar scoala. Poti sa faci scoala, dar daca nu ai ambitita, nu ai viziunea, nu ai discernamantul ca sa stii ca trebuie sa renunti la unele lucruri ca sa poti castiga pe viitoar altele, nu ai cum sa ajungi unde vrei.

HotNews.ro: Apropo de renuntari, nu e o ruptura foarte brusca de familie, de prieteni?

Ana Adi: Tehnologia a evoluat foarte mult si Skype-ul e foarte eficient. Cateodata e chiar mai bine. Cand eram acasa vorbeam cu ai mei mai putin decat vorbesc cu ei acum. E adevarat ca apropierea fizica lipseste cu desavarsire, dar sufleteste vorbind, suntem cu mult mai aproape si stim mai multe unii de altii acum, cand sunt departe decat cand eram acasa. Ne vedem in fiecare zi pe Skype, e o situatie speciala la mine fiind singura la parinti, imi fac mereu timp pentru videoconferinte cu ai mei. Acelasi lucru il fac cu prietenul meu care este in Germania si suntem impreuna de trei ani.

HotNews.ro: Tin relatiile la distanta?

Ana Adi: Tin. E, din nou, o chestie care tine de atitudine. Trebuie sa fii pregatit si sa iti doresti sa mearga. Ne-am cunoscut in SUA, el e german, eu sunt romanca si, deocamdata, suntem impreuna, desi departe. Se poate, e o treaba care tine pur si simplu de vointa. Distanta a fost o problema, dar am ales sa o privim ca pe ceva ce se poate rezolva, am cautat solutii, astfel incat, multumim lui Skype, ne vedem, vorbim si bombanim furnizorii de internet cand banda nu-i destul de larga. Am fost in Belgia, in SUA, acum sunt in Scotia si tin pot spune ca tehnologia mi-a fost de mare ajutor si tin legatura cu toti prietenii pe care i-am lasat in urma.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4383 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    ma lasa-ti (Miercuri, 13 august 2008, 15:57)

    wicked [anonim]

    aveti habar cati suntem in situatia ei???

    daca articolul era scris acum 6-7 ani, poate facea sens...acum...ma lasa-ti?!
    • +1 (1 vot)    
      @ wicked (Miercuri, 13 august 2008, 16:59)

      Florin [anonim] i-a raspuns lui wicked

      tu nu esti in situatia ei, doar ti se pare tie. poate esti doctor, academician, dar degeaba.

      si asta pentru ca habar nu ai sa scrii. si o si arati de doua ori la rand.

      te "las-am" :))))))
    • +1 (1 vot)    
      tu, nu (Miercuri, 13 august 2008, 17:04)

      M4 [anonim] i-a raspuns lui wicked

      sunt convins ca nu faci parte dintre cei aflati "in situatia ei". :)))))
      • 0 (0 voturi)    
        touche (Joi, 14 august 2008, 12:11)

        wicked [anonim] i-a raspuns lui M4

        Unde aveti dreptate, aveti dreptate. Mai slab cu romana. Ce sa-i faci cand vorbesti si scrii in engleza de vreo 5-6 ani. Dar e ok, bine ca voi sunteti destepti si rumegati aerul romanesc. Va complaceti in prostia de aici, si aspirati la ce fac cei in situatia fetei de mai sus, cand cum a zis Sauron mai jos, daca vreti, puteti si voi. Dar nu, admiram geniile care vorbesc de strainatate ca de planeta Marte.

        Sa ma corectez, am voie?

        Ma LASATI?!
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari (Miercuri, 13 august 2008, 16:32)

    gigi [anonim]

    Felicitari drei si celorlalti, multi, care au povesti asemanatoare.

    DAR: NU mai generalizati. Situatiile sunt f diferite de la un domeniu la altul. In unele domenii conteaza mai mult scoala, in altele mai mult experienta efectiva de lucru.

    Ce zice dra in articol, ca "unii angajatori cred ca statul in scoala e pierdere de vreme", e aiureala, probabil si pt ca e putin euforica si/sau nu a analizat prea mult. Pai e si normal sa creada asa!! In scoala romaneasca nu inveti decat teorie, si aia aiurea si predata de niste frustrati sau batranei rautaciosi.

    Asa ca, sa tina minte si dra Ana Adi: ca sa te pregatesti, treb sa fii autodidact, nu sa te bazezi pe scoala, mai ales pe cea romaneasca. Iar ca tot se lauda cu experienta belgiana (deci bravo ei), sa spuna oamenilor (eu cunosc f bine situatia in belgia si multe alte tari din vest): cat de greu esti angajat si cata experienta de LUCRU iti trebuie acolo pt a scapa de juniorat???? va spun eu: MULTI ani de lucru, iar prima angajare este dificila pt majoritatea studentilor, oricat de buni sunt ei.
  • 0 (0 voturi)    
    bravo, fetita (Miercuri, 13 august 2008, 16:47)

    cristi [anonim]

    Si umblata, si scolita, mai mare dragul
  • +1 (1 vot)    
    Eu nu te cred (Miercuri, 13 august 2008, 16:55)

    Marius [anonim]

    Daca chiar erai in situatia ei stiai si tu sa scrii corect romaneste. Cred ca prin strainatate te uitai cam mult la Videanu
  • +1 (1 vot)    
    :o (Miercuri, 13 august 2008, 17:26)

    Sauron [anonim]

    Sunt din ce in ce mai uimita de ce articole pot sa apara. Mare veste mare, o fiinta cu 3 burse fabuloase. Mai cautati ca poate mai gasiti alti 1 mil in aceeasi situatie.
    Trebuie sa-i dau dreptate lui wicked. Acum 10 ani ar fi fost interesant dar acum... e numai penibil.
    Bursa Erasmus iau o droaie de studenti anual si luau si pe vremea cand zice fata ca a plecat. Sunt atatea burse de genul asta ca nici macar nu se acopera toate locurile asa ca sincer nu vad unde este minunatia. Incercati sa plecati la facultate cu bursa VIP si atunci mai discutam. Genul de burse de care povesteste draguta din articol ia absolut orice om capabil sa invete si isi doreste asta.
    • 0 (0 voturi)    
      Tocmai ... (Miercuri, 13 august 2008, 19:40)

      Adrian Buzatu [anonim] i-a raspuns lui Sauron

      Apar iar si iar comentarii: asta nu e o stire, ca doar stim ca se poate pleca, au plecat multi. Pai tocmai, sa plece inca si mai multi! Sa faca fiecare student in afara cate un semestru, sa vada cat se deschide la minte apoi! Asta nici nu se pretinde a fi o stire. Sau a se lauda. Este o poveste de viata, din care citind, putem invata ceva. Nu doar ca se poate, ci vazand efectiv detaliile despre cum se poate. Si cu cat citim mai multe povesti, cu atat mai bine!

      Mult succes hotnews.ro sa scrie mai departe si felicitari Anei pentru realizari!
    • 0 (0 voturi)    
      Erasmus (Sâmbătă, 16 august 2008, 1:45)

      Frodo [anonim] i-a raspuns lui Sauron

      Salut!
      Sunt si nu sunt de acord cu tine. Nu e nimic deosebit ca Ana Adi a luat nu stiu ce bursa care e la indemana oricui. Insa scopul acestui articol (sau sa ii spun "reclama personala") este cu totul altul. Ana lucreaza in media, deci ea incearca sa transmita un mesaj si anume, lumea sa o cunoasca si eventual, aprecieze. De ce nu iti "publici" si tu povestea ta? Sunt convins ca ai ceva interesant de spus si ai realizat lucruri "mai grozave" decat o "bursa de genul asta". Si o spun fara nici un fel de ironie.
      Sunt si eu curios cum s-a descurcat Ana cu bursa Erasmus de 300Euro/luna de a putut sa viziteze atatea tari si cati bani exact i-au dat "prietenii"? Nu de alta, dar si eu am avut o bursa Socrates de 400Euro/luna in Spania, la Madrid si am avut nevoie de inca 200Euro/luna (Btw, asta se intampla in 1999, cand nu era "la moda" sa pleci cu bursa Erasmus).
      Felicitari oricum Anei pt curaj si efort!
      Un fost student Socrates
    • 0 (0 voturi)    
      invidia... (Miercuri, 20 august 2008, 21:12)

      ela [anonim] i-a raspuns lui Sauron

      Eu sunt mama a doi liceeni si asemenea articole imi plac pt ca asa mai aflam cum este studentia in alte colturi de lume. Din alte surse nu am cum sa stiu asemenea lucruri.Sunt sigura ca in situatia acestei fete or mai fi si alti tineri dar nu cred ca sunt de ordinul" milioanelor".Sa fim seriosi ! Mi-ar face o deosebita placere sa mai citesc asemenea articole si despre alti studenti din facultati de renume,ca doar sunt un model si un imbold ptr. cei ce urmeaza sa dea la facultate .
      Multumesc inca o data si astept alte articole tot asa interesante !Succes tuturor !
  • 0 (0 voturi)    
    echivalari,situatii absurde (Miercuri, 13 august 2008, 17:56)

    ingineri [anonim]

    Nu ar trebui sa ne mire ca nu i s-au echivalat decat 2 sau 3 examene din 10,mie personal la politehnica venind la continuare de studii facand fix aceleasi materii pe care le facusem la ingineri scurta durta ,fix cu aceeasi profesori , mi s-a refuzat echivalarea...de ce sa ne mai mire ca ei nu i s-au echivalat...de ce ne mai iram ca atunci cand un tanar se angajeaza constata ca din tot ce a invata 4-5 ani de zile nu foloseste decat un maxim 5%?Reforma in Politehnica s-a facut prin faptul ca s-au schimbat numele materiilor nu ca s-ar fi redus programa...si cate si mai cate...e jenant.
  • 0 (0 voturi)    
    Asa, fa-ti curaj singura... (Miercuri, 13 august 2008, 23:31)

    Jiji [anonim]

    Definitia prostiei este sa fii convinsa ca lumea este asa cum crezi tu ca e. Din pacate, facultatea este cultura generala fata de ce ajungi sa faci intr-o meserie buna. Oricum, de pe bara e usor sa filozofezi, mai ales cand ai si timp si mintea odihnita!
    Si eu la varsta ta ma credeam mare si tare, dar pe masura ce am urcat mai sus mi-a crescut spaima ca nu stiu nimic, si asta ma mobilizeaza din ce in ce mai mult. Automultumirea de la varsta asta e f periculoasa si din pacate este trasatura tinerei generatii, care vine cu un bagaj nul de cunostinte dar cu pretentii de fotomodele sau de fotbalisti...
    • 0 (0 voturi)    
      Bravo Ana (Joi, 14 august 2008, 3:34)

      Jayhawk [anonim] i-a raspuns lui Jiji

      Pentru cine a stat si a "ruginit" in Romania, gen Jiji, si habar nu are de cat de competitiva e educatia si piata de munca din strainatate, e usor sa dea cu presupusul si spuna despre cei tineri ca nu stiu nimic si ca "automultumirea e trasatura tinerei generatii". Ar fi timpul sa renuntam la stereotipuri si sa ne privim mai des in oglinda; sa ai ambitia sa iei viata in piept si sa incerci sa-ti croiesti un drum departe de familie si de tara nu e o gluma, ci o realizare. Felicitari Anei pentru reusite, iar tinerii care citesc aceste randuri sa stie ca a-ti largi orizonturile si a invata a interactiona cu alte culturi este o conditie esentiala pentru a reusi intr-o societate diversificata si o economie globalizata.
  • 0 (0 voturi)    
    . (Sâmbătă, 16 august 2008, 20:50)

    Mda [utilizator]

    statul in scoala din romania, da, e o pierdere de vreme si o umplere de draci


Abonare la comentarii cu RSS
Asigurari si Pensii
Stiri Auto
Vremea la


/
Maine:
|






Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by